Lucruri esențiale pentru un antrenament reușit pe bicicleta eliptică

Orice formă de mișcare este sănătoasă, dar atunci când avem un timp limitat în care să ne antrenăm trebuie să optăm pentru aparatele care ne ajută cel mai mult să ne atingem scopul. Atunci când intrăm într-o sală de fitness pentru prima dată este important să cunoaștem câteva lucruri esențiale. Poziția corpului și progresul sunt două aspecte foarte importante de care trebuie să ținem cont pentru a ne atinge obiectivele.

Cât de importantă este poziția în timpul antrenamentului cu bicicleta eliptica de la JustFit

Indiferent de tipul de antrenament ales, trebuie să fim în permanență cu spatele drept, umerii în spate și pieptul în față. Este suficient timpul petrecut într-o poziție greșită în fața unui calculator sau chiar la volan, măcar în sala de fitness să ne obișnuim spatele să fie drept. Cu timpul, după ce musculatura va prinde contur și se va dezvolta, această poziție va fi una care va veni de la sine. Putem observa foarte bine și în oglindă că atunci când stăm cu spatele drept și umerii pe spate arătăm mult mai bine, câștigăm câțiva centimetri în înălțime și impunem mai mult respect. Astfel ne ferim și de problemele de la nivelul sistemului osos care pot fi extrem de costisitoare și greu de depășit.

Poziția contează foarte mult și atunci când folosim biciclete eliptice pentru că implică o mișcare complexă ce activează majoritatea mușchilor din corp. Pentru ca mișcarea să fie corectă și să ne putem bucura de un stimul de creștere pentru fiecare grupă musculară, avem nevoie să învățăm corect pozițiile de execuție.

Chiar și atunci când optați pentru antrenamente la care beneficiați de sprijinul unui antrenor personal, în primele sesiuni cu acesta vei învăța despre importanța unei poziții corecte și eficientizarea antrenamentelor datorită spatelui drept.

În cazul unor biciclete eliptice, indiferent dacă optăm pentru brațele mobile sau pentru bara fixă, pentru a activa majoritatea mușchilor este necesar să stăm cât mai drepți. Dacă poziția este foarte greșită stimulul nu va ajunge la toate grupele musculare. Pentru a corecta o poziție greșită care a devenit deja o obișnuință putem executa anumite exerciții de îndreptare a staturii.

Cum facem antrenamentul de pe bicicleta eliptică mai intens

Atât timp cât optăm pentru biciclete eliptice electronice putem avea mai multe niveluri de antrenament, de la mișcări lente până la mișcări foarte rapide care să ne ajute să ardem mai multe calorii într-un timp foarte scurt. Un antrenament intens trebuie să fie pe un program nici prea simplu pentru noi, dar nici foarte solicitant, la o viteză care să ne permită să pedalăm pentru minim 20 de minute.

Pentru a pune în funcțiune și partea de sus a corpului este indicat să folosim brațele mobile pe care să le prindem cu ambele mâini. De la un antrenament la altul este necesar să progresăm pentru a nu învăța corpul cu anumite mișcări care să nu ne mai ofere stimulul necesar. Așadar, adăugați câteva minute în plus la fiecare sesiune de pedalat pe biciclete eliptice sau optați pentru un program mai dificil.