Ce înseamnă VPS din punctul de vedere al utilizatorului. Performanța garantată, securitatea site-ului, acces complet la root server

Ce înseamnă VPS din punctul de vedere al utilizatorului. Performanța garantată, securitatea site-ului, acces complet la root server

La momentul actual, piața propune mai multe opțiuni de hosting pentru clienții săi. Fiecare tip de găzduire web existent își are beneficiile sale și poate fi alegerea potrivită în funcție de context și nevoile proiectului online. Totuși, în acest articol vom vorbi despre opțiunea cu adevărat optimă, atât din perspectiva posibilităților pe care le oferă, cât și a costurilor – hostingul VPS.

Ce este VPS hosting?

Apariția VPS este strâns legată de dezvoltarea serviciilor de găzduire și a internetului în general. La început, site-urile web erau plasate pe serverele locale care funcționau într-un birou al companiei sau chiar la domiciliul unui entuziast. Aceasta se numește găzduire fizică. Ulterior, a apărut virtual hosting, unde un singur server web găzduiește multe site-uri care împart resursele unei mașini fizice. Dar, așa cum tehnologiile se află într-un progres continuu, nu a fost nevoie de mult timp pentru ca furnizorii de hosting să propună ceva nou proprietarilor de site-uri – VPS hosting.

Virtual Private Server este un serviciu de hosting care pune la dispoziție clientului un server virtual pe care pot fi amplasate toate fișierele și aplicațiile de pe site. Din perspectiva utilizatorului acesta este similar cu un server fizic (dedicat), adică primești accesul complet la: root server, setările de rețea, poți efectua orice acțiuni cu fișierele și ai libertatea de configurare și instalare a sistemului de operare.

Care sunt beneficiile unui VPS hosting?

După cum am observat, găzduirea VPS este o combinație între virtual hosting și închirierea unui server dedicat. Mulți ar întreba pentru ce ar mai fi nevoie de acesta, dar iată câteva motive:

Libertatea de configurare

Avantajul principal al unui VPS este că obții acces la root server și îl poți gestiona ca pe propriul computer. Mai exact vorbind, primești o copie a sistemului. În procesul de utilizare, nu ești limitat decât de cantitatea de resurse a procesorului și memorie alocată pentru tine. Găzduirea web shared nu îți va putea oferi o astfel de libertate de acțiuni, iar un server dedicat va costa mai scump și presupune o responsabilitate mai mare.

Stabilitate

Atunci când utilizezi un virtual hosting, ești dependent de ceilalți clienți ai companiei, care utilizează același server. Oricare dintre aceștia poate influența asupra performanței și stabilității serverului. Funcționarea incorectă a aplicației unuia dintre clienți poate duce la prăbușirea întregului server. Pe când, în cazul VPS, astfel de situații sunt excluse, deoarece serverele virtuale sunt izolate unele de altele. Software-ul de virtualizare îți protejează resursele de influența „vecinilor”.

Performanță ridicată

După cum am menționat, un shared web hosting presupune împărțirea resurselor între mai mulți utilizatori. Astfel, clienții cu un trafic intens vor consuma o bună parte din acestea, pentru a-și asigura munca, dar vor încetini viteza site-ului tău. Cu VPS problema dată este rezolvată. Dacă ai cumpărat o anumită cantitate de memorie, va fi doar a ta, indiferent cât de mult consumă alte VPS de pe serverul respectiv.

Posibilitatea de a face backup 

Serverele VPS oferă posibilitatea ca utilizatorii să-și facă copii de rezervă a setărilor, fișierelor și întregului sistem. Intervalul pentru a face a acest lucru poate fi diferit și îl poți decide pe cont propriu. Totuși, există furnizori de găzduire, precum MegaHost, care oferă acest serviciu gratuit. Dacă optezi pentru VPS sever de la ei, obții Backup Profesional Zilnic JetBackup prestat de specialişti în domeniu și asistență tehnică disponibilă 24×7.

Prețul unui VPS hosting

Prețul unui server VPS în România variază în funcție de furnizorul care îl pune la dispoziție, calitate și cantitatea de resurse oferite. de exemplu, la MegaHost tariful minim este de 15 Euro/lună și include: 30 GB – spațiu de stocare, memorie RAM  garantată 512 MB și Burst 1024 MB și două adrese IP. Totodată, pentru încă 15 Euro ai posibilitatea de a utiliza cPanel, pusă la dispoziție de reprezentanții oficiali a serviciului.

Chiar dacă piața este aglomerată cu oferte, optează pentru furnizori cu reputație bună și cu experiență pe piață. Aparent prețurile acestora pot părea un pic mai ridicate, dar în schimb obții o calitate a serviciilor decentă și stabilitate pentru proiectul tău web. Alege confort și productivitate, atât pentru tine, cât și clienții site-ului tău.